luni, 21 martie 2011

Sony Vaio PC Hybrid şi VAIO Chrome

Câteva zvonuri, care au apărut în presa internaţională, anunţă 2 produse inovatoare de la Sony – Sony Vaio PC Hybrid şi VAIO Chrome. Priuml model Vaio PC Hybrid, va fi compus din 2 componente. Cea principală va consta într-un laptop subţire, care va veni echipat cu tehnologia Intel Thunderbolt – folosită şi pe noile notebook-uri Apple MacBook Pro, tehnologia Intel Wireless Display, stocarea se va face pe SSD-uri, procesor Intel Core i7, fără unitate optică, ieşire HDMI cu suport 3D, autonomie cuprinsă între 8-16.5 ore şi va cântări aproximativ 1.13 kg.
A doua componentă va avea rolul unui docking station la care se va conecta laptop-ul menţionat mai devreme. Suportul va veni echipat cu o unitate Blu-ray, port HDMI, port de reţea RJ-45, USB, o placă video AMD Whistler-XT cu memorie 1 GB VRAM şi va cântări aproximativ 0.68Kg. Interesantă combinaţie. Laptop-ul va oferi portabilitate şi un minim de resurse pentru a putea lucra atunci când mergeţi la şedinţe, conferinţe etc. Pentru performanţe mai mari, se va conecta laptop-ul la docking station.
Laptop-ul Sony Vaio Chrome (cu sitemă de operare Chrome) este al doilea produs pe care Sony l-ar pregăti sa-l lanseze în vara acestui an. Zvonurile spun că laptop-ul ar fi asemănător cu modelul Google CR-48, dar va avea un disply de 11.6 inch şi va utiliza platforma NVIDIA Tegra 2.
  • Specificaţii laptop Sony Vaio Chrome
  • Display laptop: 11.6 inch 1366 × 768
  • Procesor: NVIDIA Tegra 2
  • Memorie: 1GB de RAM
  • Unitate de stocare: 16GB eMMC (electronic multimedia card)
  • Conectivitate: Wi-Fi
  • Tastatura: similară cu cea de la Google Cr-48
  • Dimensiuni: 29.8 cm x 21.5 cm x 19.9 mm
  • Greutate: aproximativ 1.0 kg
  • Baterie: autonomie de până la 8 ore
  • Sistem de operare: Chrome OS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu