miercuri, 4 mai 2011

Apple iMac cu procesoare quad-core şi tehnologie Thunderbolt

Linia de produse Apple iMac a primit noi modele, echipate cu procesoare quad-core, webcam FaceTime HD şi tehnologie Intel Thunderbolt, inclusă pentru prima dată în sisteme desktop.

Cu preţuri care încep de la 1200 dolari, noile sisteme iMac sunt echipate cu procesoare Intel Core i5 şi opţional modele din gama Core i7, cu frecvenţe de funcţionare de până la 3.4 GHz. Soluţia grafică aleasă face parte din gama AMD Radeon HD.

Printre modele cu ecran de 21.5 inch, disponibile deja în Apple Store şi magazinele retail ale companiei, putem găsi un sistem cu procesor Intel Core i5 la 2.5 GHz, interfaţă grafică Radeon HD 6750M şi harddisk de 500 GB, disponibil pentru suma de 1199 dolari. Versiunea cu procesor Core i5 la 2.7 GHz, interfaţă grafică din seria AMD Radeon HD 6770M şi harddisk de 1 TB poate fi achiziţionată pentru suma de 1499 dolari.

Noile sisteme Apple iMac cu ecran de 27 inch sunt oferite în două versiuni, disponibile pentru 1699, respectiv 1999 dolari. Modelul mai puţin costisitor este echipat cu procesor Intel Core i5 la 2.7 GHz, placă video AMD Radeon HD 6770M şi harddisk de 1 TB, iar pentru 300 dolari în plus ne alegem cu un procesor Core i5 la 3.1 GHz, harddisk de 1 TB şi o placă video mai performantă, din gama Radeon HD 6970M.



Sursa:Go4it

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu