sâmbătă, 5 mai 2012

Galaxy S III: super-erou sau doar un luptător la categoria grea?


Aşteptarea a luat sfârşit. Samsung Galaxy S III a fost dezvăluit aseară oficial, iar întreaga suflare din IT comentează pe seama nouluismartphone de top sud-coreean. Dincolo de textele răsuflate ce ridică în slăvi dispozitivul, o analiză obiectivă pleacă fără doar şi poate de la schimbările majore pe care Galaxy S III le aduce faţă de generaţia precedentă (Samsung Galaxy S II).
Să vedem aşadar cu ce se diferenţiază Samsung-ul din noua galaxie faţă de “galacticul” lansat anul trecut.
Samsung Galaxy S III
Design
Facem pentru început un scurt popas pentru a studia aspectul lui Galaxy S III. Anul acesta, Samsung a optat pentru forme rotunde , inspirate spun ei din natură. Sigur, o astfel de asociere este menită să amplifice interesul, însă adevărul e că astfel de forme am tot văzut şi la alte modele şi nu e absolut nimic nou sau inspirat din natură. Corect ar fi inspirate de alte dispozitive care au fost apreciate pentru design.
Reacţia publicului vine să contrazică şi ea tagline-ul sud coreenilor. Lăsând la o parte comentariile răutăcioase, puţini au fost impresionaţi de cum arată acest smartphone. Este clar că se putea şi mai bine.
Specificaţii
Specificaţiile sunt cele care ne fac să ne gândim la un fruct savuros, iar tabelul de mai jos este exemplificativ în acest sens.
Avem un dispozitiv de la care se aşteaptă performanţe aproape duble, dată fiind configuraţia quad core construită pe o platformă proprietară –Exynos 4 Quad.
Ecranul a avut şi el parte de o atenţie deosebită, iar dacă diferenţa de 0.5 inch în diagonală nu vi se pare tranşantă, cu siguranţă rezoluţia de 1280 x 720 pixeli constituie un punct de atracţie major.
Facilităţi extra
Pe partea de divertisment şi socializare, surprizele sunt mari. Samsung a implementat câteva funcţii extra de efect: Smart Stay, S-Voice, S-Beam şi Direct Call. Despre acestea merită să vorbim ceva mai pe larg.
Samsung Galaxy S III
Smart Stay
Din experienţa raportată de utilizatori, cei mai mulţi sunt deranjaţi de faptul că, atunci când citesc e-mailuri sau texte mai lungi pe Internet folosind telefonul mobil, trebuie să atingă ecranul la anumite intervale de timp pentru ca acesta să nu intre în stand-by.
Cu funcţia Smart Stay, problema este rezolvată. Camera frontală urmăreşte prezenţa ta în faţa terminalului. Câtă vreme priveşti la el, ecranul rămâne activ. În momentul în care te îndepărtezi, cronometrul de stand-by reporneşte şi în scurt timp ecranul se închide. Durata până la intrarea în stand-by poate fi desigur modificată după bunul plac din meniul “Settings”.
SGS III
Tehnologia poartă numele de “eye tracking”, denumire ce ne sugerează că nu este vorba de un simplu senzor de proximitate ci de unul cuplat cu un software de recunoaştere facială.
Influenţează această implementare autonomia? Este clar că, utilizând funcţia Smart Stay, autonomia este redusă (deoarece camera frontală se activează în acest mod). Rămâne de văzut cât.
Similară funcţiei Smart Stay este şi Smart Alert. Smartphone-ul ştie dacă ai lipsit din preajma lui şi te anunţă dacă ai ratat apeluri sau mesaje în momentul în care te apropii de el.
S-Voice (comenzi vocale avansate)
Vă mai aduceţi aminte de Siri? A fost o vreme în care numai despre asta se vorbea, iar fanii Apple jubilau că au parte de o asemenea funcţie pe iPhone 4S. Între timp, s-a făcut linişte. Probabil că oamenii au descoperit că nu e atât de grozav să porţi discuţii cu telefonul mobil, oricât de inteligent ar fi.
Samsung nu a rămas însă indiferentă şi încearcă la rândul ei să convingă potenţialii clienţi de “naturaleţea” unei discuţii cu telefonul.
Funcţia S-Voice permite lansarea unor aplicaţii prin comandă vocală, folosind un limbaj natural . Spre exemplu,  spui “How’s the weather in London” şi aplicaţia meteo se va deschide imediat pe zona specificată. Dacă vrei să faci o poză, spui “I want to take a picture”. Spectaculos, dar nu e mai simplu să atingi iconiţa de pe ecran?
Ca şi Siri, funcţia S-Voice de pe Galaxy S III nu recunoaşte limba română. Dacă le ai cu engleza (britanică sau americană), italiana, spaniola, germana şi, de ce nu, limba coreeană, poţi conta pe această facilitate.
S-Beam
Prin simpla atingere a două dispozitive Galaxy S III, poţi transfera fişiere(track-uri MP3, poze, clipuri video etc.) de pe un telefon pe celălalt. Tot aici merită să menţionăm o funcţie adiacentă – Buddy Photo Share. Fotografiile în care sunt recunoscute feţele prietenilor tăi pot fi împărtăşite cu aceştia în mod automat.
De asemenea, funcţia Social Tag permite pe baza aceluiaşi algoritm de recunoaştere contactarea prietenilor din fotografie sau citirea ultimelor update-uri din reţelele sociale.
Direct Call
Funcţia Direct Call apelează persoana pe care te poziţionezi în agendă şi chiar în timp ce compui un mesaj SMS sau multimedia  - trebuie doar să duci telefonul la ureche.
Cam acestea sunt principalele inovaţii pe care le aduce Galaxy S III. Sigur, nu vorbim de inovaţii revoluţionare, iar în cazul funcţiei S-Voice suntem şi mai reticenţi cu privire la originalitatea funcţiei. În orice caz, era o implementare necesară pentru a nu lăsa loc comentariilor de genul “iPhone-ul are, iar noul Galaxy nu”.
Conectivitate
Revenim acum asupra specificaţiilor şi ne oprim la partea de conectivitate, acolo unde Galaxy S III vine cu suport LTE, desigur unulregional – pentru reţelele care dispun de o asemenea infrastructură. România are în plan dezvoltarea unei reţele LTE, dar aceasta nu va fi gata prea curând. Vorbim de termene de trei ani sau chiar mai mult. După 2015 mai discutăm.
Camera foto
Camera foto nu se bazează pe optică, iar aşteptările cu privire la calitatea pozelor nu au de ce să fie foarte mari. În schimb, Samsung mizează pe opţiunile de sharing mai sus menţionate, probabil mult mai importante pentru generaţia Facebook.
Altfel, aşa cum vedeţi în tabelul de la începutul materialului, Galaxy S III are aceeaşi cameră ca şi Galaxy S II.
Autonomie
Cea mai mare problemă a dispozitivelor de top este autonomia. Nu ştiu câţi dintre voi s-au resemnat cu privire la durata de viaţă a unui smartphone, eu unul  încă aştept o revoluţie. Sigur, Samsung Galaxy S IIInu este revoluţionarul la care am visat, oferă însă motive de optimism: bateria de 2100 mAh promite să ţină telefonul în viaţă măcar o zi cap coadă, în condiţii de utilizare intensă. Asta înseamnă că, după ce ne liniştim şi începem să-l utilizăm moderat, ne vom putea bucura de două, poate chiar trei zile de utilizare fără să-l conectăm la priză sau la port-ul USB al calculatorului.  
Versiuni
Samsung Galaxy S III va fi disponibil în trei versiuni (16 GB / 32 GB / 64 GB – toate cu suport microSD), pe două teme coloristice:  albastru şi alb.
Încăierare la nivel înalt
Concurenţa, prin prisma specificaţiilor, nu are motive de îngrijorare, dar faptul că vorbim de un dispozitiv ce succedă telefonul anului 2011 şi oferă o mulţime de funcţii auxiliare interesante este cu siguranţă demn de luat în seamă.
Fără să fim absurzi, avem toate motivele să credem că Galaxy S III se va vinde foarte bine. Problema celorlalţi producători ţine şi de marketing, HTC spre exemplu are în ultimii ani mari probleme cu lipsa de convingere, în schimb Samsung a dovedit că ştie să atragă utilizatorii.
Dar Apple, Apple rămâne lider din punct de vedere al persuasiunii. Lansarea viitoarei generaţii de iPhone va estompa fără îndoială avântul sud-coreean. Până atunci Samsung are la dispoziţie aproximativ cinci luni în care să atingă cifre de vânzări impresionante. Ne aşteptăm la peste 10 milioane de exemplare de Galaxy S III. Să vedem dacă aceste aşteptări se vor dovedi exagerate sau nu.

Samsung Galaxy S III a fost lansat oficial


Samsung Galaxy S III a fost lansat oficial , iar caracteristicile cu care atacă poziţia de frunte pe piaţa telefoanelor inteligente sunt:
  • Ecran de 4.8 inch, 1280 x 720 pixeli rezoluţie, Super AMOLED;
  • Chipset Exynos 4 Quad: CPU quad core la 1.4 GHz , GPU Mali-400MP;
  • 1 GB RAM;
  • Cameră foto de 8 MP, video Full HD;
  • HSDPA, Wi-Fi, Bluetooth;
  • GPS, A-GPS;
  • 8,6 mm grosime, 133 de grame;
  • Baterie de 2100 mAh;
  • OS Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich.
Samsung Galaxy S III
Printre facilităţile extra sau, dacă vreţi, excentrice, se numărărecunoaşterea vocală S-Voice (după modelul Siri) şi funcţia Smart Stay - camera frontală este activă şi urmăreşte prezenţa ta în faţa terminalului. În acest fel, se evită intrărea în stand-by când citeşti un text mai lung. Sau. dimpotrivă, intră în stand-by când îl părăseşti.
Merită menţionată şi funcţia Direct Call (apelează persoana pe care te poziţionezi în agendă când duci telefonul la ureche).
Galaxy S III
Noul smartphone Samsung Galaxy S III va fi disponibil iniţial în 145 de ţări şi la 296 de operatori.

joi, 29 martie 2012

Serviciul cloud al Google, GDrive, ar putea fi lansat peste cateva zile


Dupa nenumarate zvonuri si speculatii, se pare ca Google este pregatit in sfarsit sa lanseze GDrive, serviciul cloud al gigantul web.
Google va oferi in sfarsit utilizatorilor un serviciu cloud separat de GoogleDocs, iar GDrive este pregatit pentru o lansare in prima saptamana a lunii aprilie, potrivit unor surse citate de GigaOM.
Serviciul cloud al Google, GDrive, ar putea fi lansat peste cateva zile
Sursele sustin ca serviciul cloud Google va oferi spatiu de stocare de doar 1GB in mod gratuit, lucru ce ar putea fi un dezavantaj in conditiile in care Dropbox ofera 2GB. GDrive va folosi o interfata similara cu cea GoogleDocs, disponibila si pe web si printr-o aplicatie locala.
Primele zvonuri despre un serviciu cloud Google dateaza din 2006, insa compania a facut primul pas abia in 2010 cand a permis utilizatorilor sa incarce documente in Google Docs.
Sursa:www.hit.ro

joi, 15 martie 2012

iPhone 5 va avea un ecran special

Analistul Peter Misek afirma ca Apple si Toshiba Mobile Display dezvolta impreuna un ecran special care va echipa iPhone 5.

InCell technology va sta la baza urmatoarei generatii de ecrane pentru iPhone. Tehnologia va face ca ecranele sa fie foarte subtiri ceea ce va asigura si o grosime redusa substantial pentru iPhone 5, scrie Business Insider.


In raportul sau, Peter Misek spune ca daca dezvoltarea tehnologiei se va dovedi un succes si ar deveni comerciala, ar insemna un pas enorm pentru industria mobila. Totusi, specialistii sunt inca sceptici in legatura cu reusita proiectului.

InCell Technology nu ofera doar avantajul grosimii mici a ecranelor, ci si imbunatatirea substantiala a functionarii display-urilor touch.
Sursa:www.hit.ro

vineri, 9 martie 2012

Nokia Meltemi ar putea inlocui in curind vechiul Symbian

Nokia Meltemi, sistem de operare bazat pe Linux, ar putea inlocui in curand complet vechiul Symbian
Finlandezii lucreaza la un nou sistem de operare care include si elemente din Maemo si din Smarterphone OS, platforma achizitionata de Nokia anul trecut, scrie SlashGear.
Reprezentantii Nokia au confirmat ca achizitia Smarterphone OS nu a vizat sistemul de operare, ci programatorii care au lucrat la el. Aceeasi echipa urmeaza sa dezvolte acum Nokia Meltemi, sistem de operare ce ar putea fi folosit de Nokia chiar din acest an.
Nu a fost confirmat niciun telefon cu Nokia Meltemi, dar sistemul de operare si-ar putea face debutul oficial in luna septembrie la Nokia World 2012.

miercuri, 7 martie 2012

lansare Apple iPad 3/HD

HIT.ro a prezentat, in timp real, lansarea noului Apple iPad 3, eveniment desfasurat la San Francisco. Noul device al Apple are un ecran de 9,7 inci, Retina Display, procesor A5X cu procesare grafica quad-core si camera foto de 5MP, capabila de inregistrare video la 1080p. Iata informatiile prezentate in mod live text de pe HIT.ro:
  • Ipad 3 ajunge pe piata in data de 16 martie, anul acesta.
  • Reprezentantii Epic Games prezinta un joc HD pe iPad, demonstrand superioritatea puterii de procesare si claritatea oferita de Retina Display.
  • Reprezentantii Apple explica modul in care functioneaza procesorul grafic quad-core: cele patru nuclee nu sunt active cand rulezi aplicatii care nu necesita resurse, astfel se mareste si autonomia device-ului.
  • Preturi: iPad 3 de 16GB - 499 dolari, ipad 3 de 32GB - 599 dolari, iPad 3 de 64 GB  - 699 dolari.
  • Noul iPad are o grosime de 9,4 mm si este putin mai grea (putin peste 630 de grame) decat iPad 2.
  • iPad 3 are o autonomie de 10 ore de functionare 3G si 9 ore in 4G.
  • Pe parte de retele, iPad 3 ofera conectivitate de 21 Mbps HSPA+ si DC-HSDPA la 42 Mbps.
  • Tastatura virtuala a iPad 3 poate fi inlocuita cu dictarea vocala, prin intermediul unui microfon. Nu este tocmai Siri pe iPad, dar se apropie ca functii.
  • Noua camera foto de pe iPad 3 - iSight are autofocus, auto expunere, filtre IR si functie de detectare a fetei si filmeaza la 1080p.
  • Apple a upgradat si camera iPad-ului - pe generatia 3 avem o camera foto de 5 MP, similara ca si caracteristici celei regasite pe iPhone 4S
  • iPad 3 are un procesor A5X cu grafica quad-core! Reprezentantii Apple spun ca este de doua ori mai rapid decat un Tegra 3 si de patru ori mai performant.
  • Rezolutia ecranului iPad 3 este de 2048 X 1536 pixeli!
  • Noul device pare mai subtire decat iPad 2, iar butonul Home pare sa nu mai fi fost inclus in design.
  • "Astazi anuntam noul iPad si este incredibil", spune Cook
  • Tim Cook incepe sa vorbeasca despre iPad 1 si 2.
  • Fotostream full HD este unul dintre serviciile bazate pe iCloud prezentate acum.
  • In cateva saptamani, Siri va fi disponibil pentru utilizatorii japonezi, mai spune Cook.
  • Seful Apple vorbeste despre vanzarile de device-uri "post PC, respectiv iPad-uri si spune ca au reprezentat 76% din veniturile gigantului IT
  • Tim Cook, CEO-ul Apple, isi face aparitia pe scena.
 
  • Evenimentul trebuie sa inceapa in cateva momente. 



 


Sursa:www.hit.ro

luni, 5 martie 2012

LG lanseaza in Europa LG Optimus L3


Smartphone-ul LG Optimus L3, unul dintre terminalele prezentate in cadrul Mobile World Congress (MWC) 2012, la Barcelona, va fi lansat in Europa incepand cu aceasta luna.
LG Optimus L3 are un display de 3.2 inci. Device-ul, potrivit celor la LG, este recomandat celor care utilizeaza retelele de socializare "din mers", mai ales ca este dotat cu o baterie de 1.500 mAh care asigura o autonomie ridicata.
LG Optimus L3 este disponibil in mai multe culori – alb, negru, roz si albastru. Dupa lansarea in Europa, LG Optimus L3 va fi disponibil si in Rusia si Asia, precum si in alte tari. Deocamndata, producatorul nu a facut publicpretul Optimus L3.
Specificatii:
  • Procesor 800MHz
  • Memorie: 1GB ( pentru stocare), 150MB ( pentru aplicatii), 384 MB ( RAM)
  • Display: 3.2-inci QGVA
  • Camera: 3.0 MP
  • SO: Android 2.3 Gingerbread
  • Baterie: 1,500mAh
  • Dimensiuni: 102.6x61.6x11.7 (mm)
Sursa:www.hit.ro

joi, 1 martie 2012

MWC 2012: Microsoft a lansat Windows 8 Consumer Preview (download)

Microsoft a lansat, la targul mobil de la Barcelona, versiunea Consumer Preview a Windows 8, cel mai mare pariu al companiei din ultimii zece ani. HIT.ro a prezentat, in mod live text, noutatile anuntate de reprezentantii Microsoft la evenimentul de la MWC 2012. Iata care sunt principalele noutati aduse de versiunea beta a noului sistem de operare.
Descarca Windows 8 Consumer Preview
Ultimul update  -  la ora 17.50
- Windows 8 Consumer Preview este disponibil in cinci limbi, ofera Visual Studio 11 beta, iar urmatorul pas pentru Microsoft este lansarea Release Candidate (pana atunci, Microsoft va prezenta Windows 8 Enterprise la CeBIT)

- Microsoft incearca sa creeze ecosistemul perfect prin intermediul cloud: Windows 8, Windows Phone si Xbox Live, toate interactionand in mod cat mai direct (referire la cloud).
- Steven Sinofsky: "Alegi tipul si forma PC-ului pe care il vrei si Windows 8 te va urma pe device-ul tau"

- in Windows 8, orice HDD conectati, el va fi asimilat sistemului, asa ca in momentul in care veti conecta mai multe HDD-uri la PC sau tableta etc, ele vor fi vazute ca un spatiu de stocare unitar.
- Reprezentantii companiei arata cum functioneaza Windows 8 pe un LCD sensibil la atingere si care are peste 80 de inci. Michael Angiulo spune ca Windows 8 pe acest tip de ecran poate fi folosit simultan de 10 oameni.

- Windows 8 Consumer Preview are si functia Airplane mode, care poate intrerupe orice comunicatie radio (wifi/semnal mobil).
- Michael Angiulo, VP al Corporate Planning Microsoft, prezinta Windows 8 pe ultrabook-uri. Foloseste pentru demonstratie urmatoarea generatie de ultrabook-uri Intel. Timpul de pornire (boot) al portabilului este de 8 secunde cu Windows 8!

- Reprezentantii Microsoft prezinta mai multe tablete cu Nvidia Tegra 3, Qualcomm Snapdragon, TI OMAP si Intel Cloverfield, toate ruland Windows 8.

- Un reprezentant Microsoft prezinta acum Windows 8 pe arhitectura ARM!
- Steven Sinofsky spune ca Windows 8 a fost dezvoltat inca de la inceput avandu-se in vedere segmentul enterprise.
- Pe perioada de valabilitate a Windows 8 Consumer Preview, toate aplicatiile sunt din Market sunt FREE, au anuntat cei de la Microsoft.

- In Microsoft Windows 8 exista functia de cautare din orice aplicatie instalata, mai anunta reprezentantii companiei.
- Noua functionalitate in Windows 8: la copierea mai multor fisiere de mari dimensiuni se poate pune pauza la cel mai putin important, practic se poate alege ce fisier se copiaza mai repede.
- Antoine Leblond, Corporate VP Microsoft Windows Web Services, arata cum functioneaza WIndows 8 CP pe un laptop.
- Julie Larson Green, Corporate VP Microsoft Program Management, prezinta Windows 8 pe o tableta PC (cel mai probabil produsa de Samsung)
- Interfara Grafica Metro a fost gandita pentru a fi compatibila cu mai multe tipuri de device-uri

- Consumer Preview reprezinta un produs cu totul nou fata de Developer Preview, spune Steven Sinofsky, presedintele Diviziei Windows.
- Microsoft promite o experienta noua in utilizarea Windows 8, cu o functionare fluida a sistemului de operare + o interactiune mai mare a aplicatiilor cu solutia cloud a Microsoft.
- Windows 8 Consumer Preview functioneaza pe: telefoane mobile, tablete si laptop/desktop.
Sursa:www.hit.ro